• Australia vrea să vaccineze patru milioane de oameni în cinci săptămâni.
  • Primii vaccinați din Australia vor fi medicii și angajații de la frontieră.
  • Campania de vaccinare din Australia se bazează pe vaccin făcut în țară.
  • Toți australienii vor fi vaccinați până în octombrie.

De astăzi, și Australia se vaccinează. Procedura a început mai târziu, la aproape trei luni după ce primul om a fost vaccinat în Marea Britanie.

Dar vrea să recupereze rapid timpul pierdut. Obiectivul țării este să vaccineze patru milioane de oameni, până în martie. Îţi amintesc că noi am început vaccinarea acum şapte săptămâni şi ne gândim numai la două milioane de oameni vaccinaţi până atunci. Australienii și-au propus să vaccineze mai întâi 700.000 de oameni. Vorbim despre personalul din sistemul sanitar, lucrătorii de la frontieră, rezidenţii şi angajaţii caselor de bătrâni.

Vellangallor Srinivasan, asistentă medicală: „Suntem asiguraţi că suntem în siguranţă în locurile în care suntem expuşi şi, pe măsură ce continuă vaccinarea, ne vom putea întoarce la o nouă viaţă normală. Deci, abia aştept!”

Zece milioane de doze de vaccin Pfizer BioNTech vor ajunge în Australia, în săptămânile următoare. Campania de vaccinare se va baza mult şi pe serul AstraZeneca, ce va fi produs în Australia.

Recomandări

TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN GAZA
CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE

Premierul Scott Morisson a promis că toată populația va primi serul salvator până în octombrie. Înainte de a începe campania de vaccinare, autoritățile din Australia au vrut să obțină încrederea celor 26 de milioane de cetăţeni. Acum, doar 20% dintre australieni nu ştiu încă dacă vor sau nu să se vaccineze.

Scott Morrison, prim-ministrul Australiei: „Ceea ce demonstrăm astăzi este încrederea. Am deplină încredere în evaluarea experţilor. MUSCA Am spus de la început că vom trece prin această pandemie în stil australian şi, dacă te uiţi în lume, acesta s-a dovedit a fi unul dintre cele mai eficiente.”