• A fost semnat ordinul pentru înscrierile la Loteria de vaccinare. Loteria pentru vaccinați se desfășoară în perioada 1 octombrie – 31 decembrie.
  • Vor avea loc 19 extrageri, iar fiecare român vaccinat are 4 șanse de câștig.

Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, a semnat luni după-amiază, ordinul privind condiţiile de înscriere la Loteria de vaccinare și stabilirea atribuțiilor instituțiilor implicate.

Loteria de Vaccinare constă în extragerea pentru acordarea de premii în bani a tuturor persoanelor vaccinate cu schema completă de vaccinare, care și-au generat certificatul digital al UE privind COVID-19 pe baza CNP-ului și care se înscriu pentru participare în aplicația accesată de pe site-ul https://certificat-covid.gov.ro.

În acest context epidemiologic, cu creșteri semnificative ale numărului persoanelor infectate cu noul coronavirus, este deosebit de importantă susținerea procesului de vaccinare, inclusiv prin acordarea de recompense. Într-o perioadă scurtă, am reușit să finalizăm cadrul legislativ pentru aceste măsuri recompensatorii. Odată semnat și de ministrul Economiei, actul normativ poate fi publicat în Monitorul Oficial, astfel încât să producă efecte“, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Loteria de Vaccinare se va desfășura în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2021 și constă în 19 extrageri organizate în zilele de duminică/vineri, pe parcursul a 14 săptămâni, astfel:

– 14 extrageri, respectiv câte 1 extragere pe săptămână

– 3 extrageri, respectiv câte 1 extragere în fiecare lună

– 2 extrageri organizate în săptămâna 14, respectiv în ultima săptămână a acțiunii.

La Loteria de Vaccinare se acordă un număr total de 1.139 premii, în valoare totală de 15.000.000 lei, după cum urmează:

– 81 de premii săptămânale (80 premii săptămânale în valoare de 10 000 lei + 1 premiu mare săptămânal în valoare de 300.000 lei)

– 3 premii lunare, ( câte 1 premiu în ultima săptămână a fiecărei luniîn valoare de 100.000 lei)

– 2 premii la finalul Loteriei Programului Național de Vaccinare, în valoare de 500 000 lei, respectiv 1.000.000 lei.

Fiecare participant la Loteria de Vaccinare va avea 4 șanse de câștig, respectiv posibilitatea de a câștiga 4 premii: 1 premiu în valoare de 10.000 lei sau de 100.000 lei, 1 premiu de 300.000 lei, 1 premiu de 500.000 lei și premiul cel mare în valoare de 1.000.000 lei, adică premii în valoare maximă cumulată de 1.910.000 lei.