Coordonatorul campaniei de vaccinare din România, Valeriu Gheorghiță, a anunțat că platforma de programare pentru vaccinare este în curs de optimizare, iar de săptămâna viitoare copiii vor putea fi programați prin contul părinților.

„Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat astăzi autorizarea vaccinului COVID-19 de la compania BioNTech Pfizer pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani. Datele care reies din studiile efectuate arată un profil de siguranță și o tolerabilitate foarte bune, iar eficacitatea a fost maximală. În grupul copiilor care au fost vaccinați nu s-au înregistrat cazuri de COVID-19, comparativ cu lotul copiilor nevaccinați”, a transmis vineri Valeriu Gheorghiță.

Acesta susține că schema de vaccinare și modalitățile de programare sunt la fel ca la populația adultă, cu mențiunea că este obligatorie acordarea consimțământului informat de către părinți sau de către tutorele legal.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„În acest moment, platforma de programare este în curs de optimizare, iar de săptămâna viitoare va putea permite programarea prin contul părinților”, a anunțat Valeriu Gheorghiță.

Vaccinul împotriva coronavirusului produs de BioNTech / Pfizer poate fi utilizat pentru copiii cu vârsta peste 12 ani, potrivit Agenției Europene pentru Medicamente (EMA). Fiecare stat poate decide dacă va folosi vaccinul și de când.