Cine poate beneficia de carne gratuită timp de un an. Condiția este să se vaccineze anti COVID

Meatpacker JBS SA a anunțat joi că va oferi carne de vită, de porc și de pui către 50 de familii, cu condiția să se vaccineze la oricare dintre clinicile sponsorizate, în următoarele săptămâni, potrivit Reuters.

JBS din SUA, dar și Pilgrim’s Pride, o companie producătoare de carne de pui deținută în cea mai mare parte de JBS, au declarat că aproape 70% din cei 66.000 de angajați din SUA sunt acum vaccinați complet și speră ca produsele lor să-i încurajeze și pe locuitorii din zonele rurale să se imunizeze anti COVID.

Concursul „Your Shot at Free Meat for a Year” este cel mai recent stimulent oferit de companiile din SUA pentru a încuraja imunizarea în masă.

În SUA, obiectivul ca 70% dintre adulți să primească cel puțin o doză de vaccin anti COVID-19 până la data de 4 iulie are șanse destul de mici să se împlinească, au spus oficialii.

Primele clinici sponsorizate își vor începe lucrul în weekend, în Greeley, Colorado, acolo unde JBS deține o fabrică producătoare de carne de vită.

Exit mobile version