• Chiar dacă se răspândește mai repede, varianta Omicron ar fi mai puțin severă decât varianta Delta.
  • Medicii spun că cei mai mulți pacienți și-au revenit în izolarea de 14 zile.

Varianta Omicron pare mai blândă decât Delta, spun medicii sud-africani. „Pacienţii pot gestiona boala acasă. Cei mai mulţi şi-au revenit în perioada de izolare de la 10 până la 14 zile”, afirmă un medic cu zeci de pacienţi zilnic. Omicron „mătură” Africa de Sud, însă doctorul Unben Pillay spune că vede zilnic zeci de pacienţi bolnavi şi nu a trebuit să trimită pe nimeni la spital.

Acesta este unul dintre motivele pentru care el, împreună cu alţi medici şi experţi în medicină, bănuieşte că Omicron provoacă într-adevăr o formă a bolii mai uşoară decât varianta Delta, chiar dacă pare să se răspândească mai repede

Afirmaţia vizează inclusiv pacienţii mai în vârstă şi pe cei cu probleme de sănătate, mai vulnerabili în faţa coronavirusului, scrie Times of India. În cele două săptămâni de când Omicronul a fost raportat pentru prima dată în Africa de Sud, medicii au împărtăşit experienţe similare. Cu toţii spun, însă, că va fi nevoie de alte săptămâni pentru a exista suficiente date, iar observaţiile lor rămân deocamdată indicii.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Conform Institutului Naţional pentru Boli Transmisibile din Africa de Sud, doar aproximativ 30% dintre cei spitalizaţi cu COVID-19 în ultimele săptămâni au fost grav bolnavi, mai puţin de jumătate din rata înregistrată în primele săptămâni ale valurilor pandemice anterioare.