Copilul tău a fost așezat în fața laptopului pe 9 noiembrie, iar de atunci pare că autoritățile au uitat să-l mai trimită și la școală. Online e greu și pentru elevi, și pentru părinți, iar revenirea la școală trebuie să înceapă, treptat, spune doctorul Octavian Jurma, la „Marius Tucă Show”.

Octavian Jurma, medic: „Primul pas este testarea. Primul pas este adevărul despre pandemie, după aceea vedem cât e de grav și după aceea decidem, comparăm riscurile epidemiologice cu riscurile sociale ale închiderii școlilor.”

„Vedem în cadrul școlilor grupurile cele mai expuse la risc, care deja știm, sunt ciclul primar, acești copii care nu pot să învețe online, au nevoie de profesori și aici e avantajul – un învățător stă cu copiii patru ani, dacă începem cu ei putem deschide foarte rapid.”

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT