Proiectul de act normativ privind vaccinarea obligatorie va fi promovat ca iniţiativă parlamentară, miercuri, a anunţat marţi după-amiază ministrul interimar al Sănătăţii Cseke Attila.

În Ministerul Sănătăţii s-a pregătit proiectul legislativ care prevede vaccinarea obligatorie a anumitor categorii profesionale. Având în vedere faptul că între timp Guernul a devenit interimar, vom promova proiectul ca iniţiativă legislativă. Mâine, mai mulţi membri ai Guvernului şi parlamentari vor semna această iniţiativă legislativă şi o vom înainta în procedură de urgenţă”, a precizat ministrul.

Proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie a anumitor categorii profesionale a fost anunţat într-o fomă sau alta de mai mulţi oficiali, inclusiv de premierul demis Florin Cîţu. Cîţu a precizat în urmă cu câteva zile că este vorba de vaccinarea obligatorie şi obligativitatea plăţii testului a celor care refuză vaccinarea, dar a avut cîteva reţineri legate de proiect, printre care sancţiunile care ar putea fi aplicate celor ce refuză vaccinarea.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT