• Sunt în jur de 7,5 milioane de persoane cu vârste cuprinse între 30 și 39 de ani.
  • Măsura este luată din cauza creșterii numărului de infectări cu Omicron.

Persoanele de peste 30 de ani pot rezerva, începând de luni, doza booster a vaccinului anti-Covid în Anglia, pe fondul creșterii infectărilor. Condiția este să fi trecut două luni de la a doua doză de vaccin. Există aproximativ 7,5 milioane de persoane cu vârste cuprinse între 30 și 39 de ani, iar 3,5 milioane dintre acestea sunt eligibile pentru rapeluri începând de luni.

Decizia vine pe fondul temerilor legate de o creștere bruscă a numărului de infecții cu varianta Omicron în Marea Britanie, în special în Anglia, conform Sky News. Toți adulții eligibili își pot rezerva rapelul la două luni (61 de zile) după a doua doză, utilizând sistemul național de rezervări al NHS, pentru a primi suplimentul la trei luni (91 de zile) de la a doua doză.

Omicron ar putea provoca în cel mai pesimist scenariu până la 75.000 de decese în Anglia până la sfârșitul lunii aprilie, dacă nu se instituie noi restricții, pe lângă Planul B care tocmai a fost declanșat, conform experţilor guvernului britanic.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT