Persoanele programate la vaccinare vor primi serul de la Moderna, în locul celui de la Pfizer. Anunțul lui Valeriu Gheorghiţă

Persoanele programate la vaccinare pe 1 și 2 februarie, vor primi ser anti-COVID de la Moderna. La fel, și pe 7 februarie. Sunt doze din primul lot de 14.400, ajunse în țară pe 13 ianuarie. Atunci au fost puse la păstrare la Institutul Cantacuzino, iar acum Valeriu Gheorghiță a anunțat că vor fi și ele folosite.

Urmează ca pe data de 30 ianuarie să fie recepţionate încă 21.600 de doze, ceea ce face ca la sfârşitul acestei luni să avem în total 36.000 de doze de la compania Moderna. Avem de asemenea confirmarea pentru săptămâna 1-7 februarie pentru încă 53.000 de doze de la compania Moderna, fătă să avem încă precizată data la care vor fi livrate aceste doze.”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Andrei Baciu, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, spune că în următoarele două luni România va primi aproape 3 milioane de doze de vaccin, și de la BioNTech Pfizer, și de la Moderna.

Pentru perioada următoare până la sfârşitul lunii martie trebuie să vină estimat restul până la 2.5 milioane de doze de la BioNTech Pfizer, restul de 430.000 de vaccinuri produse de compania Moderna.”, a explicat Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Exit mobile version