• Pfizer/BioNtech speră să primească undă verde pentru vaccinare copiilor în iunie 
  • Pfizer a declarat că vaccinul lor anti-COVID a fost extrem de eficient la copii
  • Studiul a fost făcut pe 2.260 de participanţi în Statele Unite 

Pfizer cere Uniunii Europene să autorizeze vaccinul pentru imunizarea copiilor cu vârste între 12 și 15 ani. A depus cererea de aprobare la Agenția Europeană a Medicamentului, după ce studiul clinic a arătat o eficacitate de 100%. Evaluarea ar urma să dureze șase săptămâni.

„Este într-adevăr o veste foarte bună pentru că grupa adolescentului este o grupă destul de sensibilă, cu mai multe riscuri, pentru mai multe boli. Este o vârstă jalon, aici încep să apară niște probleme, modificările hormonale ale adolescenței, aduc după ele și niște riscuri”, a spus Sandra Alexiu, medic de familie.

La testele din Statele Unite au participat peste 2.000 de copii. Cei mai mulți speră ca serul să fie eficient, ca să scape de orele online.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„E o oportunitate specială să pot face asta. De obicei stau acasă şi îmi fac lecţiile online, nu pot face altceva ca să lupt cu acest virus”, a spus Caleb Chung, participant la testarea vaccinului.

„A fost palpitant, dar şi puţin stresant şi înfricoşător pentru prima dată, dar este foarte uşor dacă stai liniştit în timpul vaccinului. Va fi simplu şi totul va merge bine”, susține Marisot Gerardo.

Imunizarea copiilor cu vârste între 12 și 15 ani ar putea începe în România din toamnă, dacă serul va fi aprobat, spune medicul Valeriu Gheorghiță. Și nu e singurul care susține ideea.

„Este ceea ce aşteptam cu toţii pentru că ştim că chiar dacă copiii nu fac forme grave, le pot transmite mai departe şi prin mobilitatea şi prin contactele pe care le fac în jurul lor pot amplifica întotdeauna o izbucnire epidemică de acest gen”, a spus Simin Ayșel-Florescu.

Și Moderna, AstraZeneca și Johnson & Johnson studiază eficacitatea serului pe minori.