• Un român a parcurs 800 de kilometri pentru a se vaccina și pentru a face Paștele împreună cu familia
  • El a dezvăluit că nu a mai ajuns în România de doi ani din cauza pandemiei
  • Autoritățile îi încurajează pe toți cei care se vaccinează să posteze fotografii și mesaje pe rețeaua de socializare

Un român a parcurs 800 de kilometri pentru a se vaccina și pentru a face Paștele împreună cu familia. O masă de sărbători ca înainte, dar anul acesta este protejată de Pfizer și AstraZeneca, a scris persoana pe pagina RO Vaccinare.

„În poză puteți vedea o reuniune de familie și o masă de sărbători ca înainte, dar anul acesta protejată de Pfizer și AstraZeneca”, a scris un român pe pagina RO Vaccinare.

El a dezvăluit că nu a mai ajuns în România de doi ani din cauza pandemiei. Anul acesta, s-a programat la vaccinare, și-a programat și părinții și bunicii și susține că a avut o sărbătoare ca înainte.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

„Vreți să știți de ce am făcut 800 km și m-am programat pentru vaccinare în România? Pentru că nu mai fusesem acasă tocmai din noiembrie 2019, din cauza pandemiei. Datorită modului în care a fost organizată această campanie de vaccinare, până de sărbătorile pascale catolice am reușit să programez pentru vaccinarea completă cu vaccinul Pfizer, atât bunicii, cât și părinții, chiar și pe mine, ulterior. În poză puteți vedea o reuniune de familie și o masă de sărbători „ca înainte”, dar anul acesta protejată de Pfizer și AstraZeneca. Sper să aveți parte, la rândul vostru, de asemenea reuniuni fără griji”, mai scrie în mesajul care însoțește fotografia postată pe RO Vaccinare.

Autoritățile îi încurajează pe toți cei care se vaccinează să posteze fotografii și mesaje pe rețeaua de socializare.