• Jill Biden nu renunță la cariera de profesor
  • Prima doamnă este foarte implicată în planul preşedintelui de a deschide cât mai multe şcoli în siguranţă, în primele 100 de zile ale mandatului

Jill Biden este o Primă Doamnă implicată. Cel puţin aşa se vede până acum. Nu renunţă nici la cariera de profesor. A spus că marţi, înainte de a pleca la Washington, a fost la şcoală. Şi va susţine, în noua sa calitate, educaţia americană.

De altfel, este foarte implicată în planul preşedintelui de a deschide cât mai multe şcoli în siguranţă, în primele 100 de zile ale mandatului.

Jill Biden, prima doamnă a SUA: „Trebuie mai multe testări pentru Covid-19 în şcoli, promovarea accesului la vaccinare pentru profesori şi alocarea de fonduri locale şi guvernamentale pentru a vă putea păstra joburile, pentru că siguranţa şi starea voastră de bine sunt esenţiale pentru succesul elevilor noştri.“

Şcolile americane s-au organizat în funcţie de incidenţa bolii în fiecare stat în parte. Mulţi copii învaţă exclusiv online sau în scenarii hibride. Şi ei, ca şi copiii noştri, abia aşteaptă să se întoarcă la şcoală: „Mi-ar plăcea ca lumea să revină la normal. Dar mă îndoiesc că se va întâmpla în curând. Personal, am nevoie ca fiul meu să interacționeze și cu alți copii, nu doar cu mine.“

Și materia pierdută este o problemă pentru mulți dintre elevii americani. Așa că școala la școală este așteptată cu nerăbdare și de copii și de părinți și de profesori.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT