• Peste 10.000 de persoane s-au vaccinat la centrul organizat la Sala Palatului din București
  • La Sala Palatului se folosește și serul de la Johnson & Johnson
  • Printre cei care s-au vaccinat s-a aflat și fiul medicului Mihai Craiu, coordonatorul centrului

Peste 10.000 de persoane s-au vaccinat până acum la cea de a doua acțiune non-stop din București. Majoritatea dintre ei, au venit să-și facă rapelul dar mai sunt și persoane care au venit pentru prima doză. Printre ei și fiul lui Mihai Craiu, coordonatorului Centrului de la Sala Palatului.

Tânărul are 26 de ani, își face masterul în Marea Britanie și s-a întors în țară pentru a se vaccina. El spune că a ales Johnson & Johnson pentru că are o singură doză.

„Eu am reușit foarte repede să mă vaccinez aici, sunt foarte fericit. Am încercat să mă vaccinez în Marea Britanie, dar au un sistem de prioritate care îi avantajează pe cei vulnerabili și bătrâni. Probabil ar fi trebuit să mai aștept câteva luni”, a spus fiul medicului.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Noutatea acestei acțiuni, este că au fost amenajate şi puncte de vaccinare cu Johnson & Johnson. Valeriu Gheorghiță s-a implicat și de această dată în vaccinarea celor prezenți.

„Am reușit să vaccinez câteva persoane într-un cabinet unde se folosește Johnson & Johnson. Am observat o adresabilitate crescută pentru acest tip de vaccin și chiar cred că în perioada următoare, persoanele doritoare să se vaccineze cu vaccinul de la această companie vor fi în creștere”, a spus Valeriu Gheorghiță,

La această campanie sunt implicaţi peste 1.000 de medici, studenţi şi asistenţi medicali care vor prezenţi la Sala Palatului și Biblioteca Națională non-stop până luni dimineaţa.