• 6 milioane de persoane care locuiesc în România au fost vaccinate împotriva coronavirus.
  • Anunțul a fost făcut luni după-amiază de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19. 
  • Peste 62.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de CNCAV.

„România se vaccinează: peste 6.000.000 de persoane vaccinate! Astăzi am depășit pragul de 6.000.000 de persoane vaccinate cu cel puțin o doză. Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluție de protecție împotriva COVID-19”, transmite Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

CNCAV precizează că, prin vaccinarea împotriva COVID-19, se reduce riscul de infectare, se reduce riscul de transmitere a virusului, se reduce considerabil riscul de spitalizare și se reduce considerabil riscul de deces.

Anunțul autorităților vine după ce Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că România va ajunge la 40% populație vaccinată în șapte luni. De asemenea, dacă ritmul de vaccinare se menține, țara noastră va ajunge la o acoperire de 70% în aproximativ doi ani și șapte luni, undeva în primăvara anului 2024.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Pragul de 5 milioane de persoane vaccinate a fost atins în data de 31 iulie, după două luni față de data propusă de Guvern.

Peste 62.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

62.056 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore.

Astfel, 14.253 de români au primit vaccinul Johnson&Johnson, 17.190 prima doză de Pfizer BioNTech, 6.492 a doua doză de Pfizer BioNTech şi 22.133 a treia doză (498 prima doză de Moderna, 135 doza a doua şi 1.321 a treia doză, 17 români s-au vaccinat cu AstraZeneca, iar 17 au făcut rapelul cu acelaşi ser).

În total, România are 6.013.059 de persoane vaccinate, din care 5.689.431 cu schema completă şi 550.530 inclusiv cu a treia doză.

Din 27 decembrie 2020, au fost folosite 11.237.605 doze de vaccin: 8.596.418 Pfizer BioNTech, 774.279 Moderna, 851.491 AstraZeneca şi 1.015.417 Johnson&Johnson.

În ultimele 24 de ore au fost 38 de reacţii adverse la vaccinare.

În ceea ce priveşte numărul total de reacţii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare, începând din 27 decembrie 2020, sunt 17.827 de reacţii comune şi minore.

123 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.