• Aproximativ 100 de studenți de la UMF Craiova sunt voluntari în campania de vaccinare
  • La Craiova, până în data de 17 mai, te poți vaccina non-stop, la stadionul Ion Oblemenco
  • Și străinii se pot vaccina, fără programare, la centrul deschis la stadionul Ion Oblemenco

Studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova ajută la campania de vaccinare. Spun că doar așa se pot întoarce în sălile de curs.

Ioana Deaconu e studentă în anul II. Vrea să devină chirurg, dar până acum n-a reușit deloc să facă practică în spital, din cauza restricțiilor anti pandemice. Acum, s-a înscris voluntar în campania de vaccinare non-stop. Împreună cu prietena ei, Amalia, îi ajută pe cei care vin la vaccinare să completeze formularele de triaj.

Printre primii care au venit să se vaccineze au fost mai mulți străini. Ana este studentă în Spania, dar va locui o perioadă în România, unde a venit să lucreze ca voluntar la o organizație de luptă împotriva traficului de persoane. Spune că, atunci când a auzit că se poate vaccina fără programare, nu a stat pe gânduri.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Peste 100 de studenți de la Medicină participă, timp de o săptămână, la campania de vaccinare non-stop de la stadionul Ion Oblemenco.

Tudor Bălșanu, prodecanul Facultății de Medicină, spune că studenții nu sunt obligați să fie vaccinați pentru a putea participa la cursuri, dar riscurile scad atunci când sunt imunzați cât mai mulți.

Campania de vaccinare non-stop din Craiova se va încheia pe 17 mai. Centrul are 10 fluxuri de vaccinare ziua și două noaptea.