- 150 de persoane s-au vaccinat la Muzeul Astra din Sibiu
- Serurile folosite au fost cele produse de Pfizer și Johnson & Johnson
- Muzeul Astra din Sibiu este cel mai mare muzeu în aer liber din Europe de Sud-Est
Zeci de oameni au mers, vineri, la cel mai mare muzeu în aer liber din Europa de Sud-Est şi s-au vaccinat. Este vorba de Muzeul Satului din Sibiu. Au avut apoi intrare gratuită și au gustat câteva preparate tradiţionale. Printre cei vaccinați este și Andrei, un băiat de 16 ani. Dar și Cosmin Călinescu, purtătorul de cuvânt al muzeului.
„Să mă vaccinez. Ce înseamnă pentru tine vaccinul? Să pot să ies în aer liber protejat şi şi în încăperi fără mască”, a spus Andrei.
„În primul rând, l-am adus să se vaccineze la voinţa lui, la iniţiativa lui. El e cel care a considerat că trebuie să se protejeze”, susține Ramona Pincu, mama lui Andrei.
„Eu am decis să fac acest pas pentru că este unul făcut pentru normalitate. Asta este credinţa mea”, a spus Cosmin Călinescu.
Vineri, la centrul de la Muzeul Satului din Sibiu s-au imunizat 150 de persoane, cu serurile de la Pfizer și Johnson & Johnson. Cei care își doresc să se vaccineze, sunt așteptați și sâmbătă.
„A venit destul de multă lume, deci cred că în trei sferturi de oră am făcut deja 35 de persoane. A fost un val la început majoritate din care majoritatea au fost cei care au cerut vaccinul Johnson & Johnson”, a spus medicul Cosmin Sălcudean.