• Studenţii de la UMF Craiova ar putea fi vaccinaţi de săptămâna viitoare.
  • Aproximativ 60% din studenţii de la UMF Craiova au declarat că vor imunizare.
  • UMF Craiova ar putea avea propriul centru de vaccinare.

Studenţii şi angajaţii Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova ar putea primi vaccinul anti-COVID-19 chiar de săptămâna viitoare.

Sunt incluşi în categoria celor care trebuie imunizaţi în prima etapă, spune Dan Gheonea, rectorul UMF Craiova. Acum se fac listele și toți vor fi programați în platforma de vaccinare.

„Am ajuta şi celelalte centre de vaccinare pentru a nu crea aglomeraţie. Îmi propun să am o discuţie cu doamna director al DSP Dolj în vederea înfiinţării unui astfel de centru de vaccinare”, a spus Dan Gheonea, rector UMF Craiova.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Logistic, Universitatea are tot ceea ce-i trebuie pentru a amenaja un centru de vaccinare, spune şi Sorin Dinescu, prorectorul şi epidemiologul instituţiei.

„Aici avem două frigidere, mai există şi altele în laboratoarele de cercetare. Dispunem şi de personal calificat care să vaccineze. Putem să asigurăm şi voluntariat din cadrul personalului didactic şi al studenţilor”, a declarat Sorin Dinescu, prorector UMF Craiova.

La UMF Craiova învaţă aproximativ 4000 de studenţi. 4500 de studenţi şi angajaţi ai UMF ar putea fi vaccinaţi chiar de personalul Universităţii

UMF Craiova are mai multe frigidere unde ar putea fi depozitate doze de vaccin la minus 80 grade. Studenţii pot opta pentru imunizare pe platforma Universităţii.