• Epidemiologul Octavian Jurma vine, vineri, cu o veste bună, pe lângă cele două recorduri de vaccinare.
  • Este prima zi de la Marea Relaxare în care imunizarea prin vaccinare a depăşit ca viteza imunizarea prin infectare”, spune medicul.
  • Am putea avea, astfel, 78% din populaţie vaccinată în 4 mai 2022.

„Astăzi, 22 octombrie 2021, am depăşit două recorduri de vaccinare. Avem un total zilnic record de 128.014 doze administrate dintre care, cel mai important, un record de 86.385 de persoane vaccinate cu prima doză. Este prima zi de la Marea Relaxare în care imunizarea prin vaccinare a depăşit ca viteză imunizarea prin infectare (valorile reale estimate nu cele confirmate). Astfel, ţinta de vaccinare de 10 milioane persoane cu minim o doză (52% din populaţia rezidentă) va fi atinsă la 14 ianuarie 2022, iar ţinta de vaccinare de 15 milioane persoane (78% din populaţia rezidentă) în 4 mai 2022”, spune epidemiologul Octavian Jurma.

Medicul spune că impactul vaccinării se va vedea abia în 10-14 zile şi de aceea este extrem de important ca în perioada următoare toţi cei vaccinaţi să intre şi în 14 zile de carantină personala relativă pentru a nu se infecta şi „rispi o decizie fericită (vaccinarea) cu una nefericită (socializarea)”.

„De aceea trebuie să vedem măsurile anunţate ca o umbrelă necesară să ne ferească de ploaia de COVID-19 până dezvoltam imunitate protectivă. Multe dintre aceste măsuri nu fac decât să reinstituie măsurile care ar fi trebuit să fie deja în vigoare şi care au fost suspendate în mod nesăbuit de guvern, deci nu va fi o problemă majoră să ne conformăm. La acest stadiu al pandemiei vaccinarea poate să reducă la jumătate numărul de persoane susceptibile la infecţie pentru că atât virusul, cât şi vaccinul îi cauta pe cei neimunizaţi al cărui număr a scăzut până acum vertiginos doar prin infectare. De săptămâna viitoare (când îşi va face simţit efect vaccinul) vaccinarea va scoate la fel de repede oameni din bazinul total de oameni susceptibili la infectare. Efectul net va fi reducerea la jumătate atât a numărului de cazuri teoretic posibil, cât şi a timpului necesar să revenim la un nivel sustenabil”, a mai spus Jurma.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Potrivit epidemiologului, vaccinarea are un avantaj dublu faţă de oricare altă măsură non-farmaceutică, însa măsurile non-farmaceutice (testarea, distanţarea, reducerea mobilităţii) rămân esenţiale pentru a proteja vaccinarea şi a accelera ieşirea din val”.

Medicul transmite că trebuie să ne ferim de orice contact personal non-esenţial şi să evităm spaţiile publice vreme de 10-14 zile după vaccinare şi să îi rugăm pe cei cu care trăim în casă să facă acelaşi lucru. Ideal ar fi, spune dr. Jurma, să se vaccineze toata familia deodată.

„Poţi merge liniştit la cumpărături şi la muncă tocmai pentru că masca va fi obligatorie în toate spaţiile închise. Dacă ai contacte personale imprevizibile poartă linistită masca şi dacă ieşi din casă un minut să ceri împrumut zahăr. După 14 zile de la vaccinare, masca + vaccinul îţi asigură o protecţie foarte înaltă. Dacă poţi, poartă mască FFP2 (N95) sau FFP3 (N99). Nu ezita să alegi cel mai eficient vaccin pentru protecţia ta chiar dacă primeşti certificatul mai târziu, Delta nu e ultima tulpină care ne va provoca. Cel mai important avantaj al vaccinării acum este că vei avea o imunitate optimă exact de sărbători când ne vom putea vedea cu cei dragi în siguranţă, în cadrul unei bule de famile vaccinată”, mai spune dr. Octavian Jurma.