Valeriu Gheorghiță: „Cea de-a treia doză ar putea fi cu un vaccin adaptat noilor variante virale”

Vaccinarea merge mai departe. 75.000 doze administrate luni, dar interesul românilor pare să scadă. Listele de așteptare s-au subțiat simțitor până la 200.000.

Puțin peste două milioane și jumătate de români au primit cel puțin o doza de vaccin. 1,6 milioane le-au primit pe ambele. Doar că autoritățile trebuie acum să găsească o nouă soluție pentru a-i atrage și pe ceilalți. Până la cei 10 milioane de români vaccinați, cât anunța încrezător premierul Florin Cîțu, e cale lungă. Cu tot cu românii de pe listele de așteptare, nu se fac în acest moment 3 milioane.

Iar o altă problemă este că aproape nimeni nu mai vrea la AstraZeneca. Doar 1% din cei 191.000 aflați în așteptare sunt înscriși la vaccinul dezvoltat la Oxford, arată platforma alternativă vaccin.live.

Pe de altă parte, la capacitatea de vaccinare de astăzi, ar însemna că până miercuri n-ar mai fi niciun român de vaccinat. Lista de așteptare ar ajunge la 0, iar totalul vaccinaților mult sub necesarul pentru imunizarea colectivă despre care vorbesc epidemiologii.

„Nu mă sperie cifrele. Ceea ce nu este vizibil, în următoarele cinci zile sunt aproximativ 450.000 de persoane deja programate în centrele de vaccinare. Deci, ce este pe lista de așteptare sunt persoane care nu au fost încă notificate, deja existând programări pentru următoare săptămână. Mâine, poimâine sunt peste 90.000 de persoane programate. Vom vedea și măsura în care persoanele programate se vor prezenta în centre”, a spus colonelul Valeriu Gheorghiță.

„Nu ne-am propus să avem liste interminabile de așteptare cu timpi foarte lungi, ne dorim să existe o fluență în activitatea de vaccinare. Să ajunem la momentul în care, dacă azi vreau să mă vaccinez să pot să fac acest lucru. Vorbim de cira 240.000 de persoane pe lista de așteptare care vor fi notificate săptămâna viitoare. (…) Avem o reticență destul de crescută la AstraZeneca, dar vestea bună e ca majoritatea persoanelor care au făcut prima doză se prezinta pentru efctuarea rapelului”, a spus Valeriu Gheorghiță la Aleph News.

Valeriu Gheorghiță: „Cea de-a treia doză ar putea fi cu un vaccin adaptat noilor variante virale”

„Relevanța celei de-a treia doze a fost generată în contextul noilor variante virale care ar putea să apară. Avem deja două tulpini care nu ar fi destul de acoperite de vaccinurile actuale. Vestea bună e ca aceste tulpini nu au o răspândire geografică mare (…) Deocamdată nu anticipăm că vom avea nevoie de o a treia doză”, a adăugat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Exit mobile version