Valeriu Gheorghiță: Nu este o schimbare a strategiei de vaccinare. 70-80% dintre cadrele medicale vor să se vaccineze

Valeriu Gheorghiță, despre evidența clară a cadrelor medicale vaccinate

„70-80% dintre cadrele medicale vor să se vaccineze. În rândul medicilor, procentul celor care doresc să se vaccineze este semnificativ mai mare decât cel al infirmierilor, asistentelor și alte cadre medicale.

Este important să vedem ritmul de vaccinare din această zi și zilele viitoare pentru a face o evaluare a numărului mediu de vaccinare.

Numărul persoanelor este în creștere. 40.000 de doze au fost distribuite de ieri, la solicitarea centrelor de vaccinare. Acest număr va crește”, a spus Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID în România.

Valeriu Gheorghiță: „Nu este vorba despre o schimbare a strategiei de vaccinare”

„Nu este vorba despre o schimbare a strategiei de vaccinare, ci despre o accelerare a etapei de vaccinare. Planul de acțiune și de vaccinare este diferit de la o etapă la alta”, a spus Valeriu Gheorghiță la Aleph News.

Când începe a doua etapă de vaccinare anti-COVID în România

„Din a doua jumătate a lunii ianuarie, pentru persoanele din centrele medicale sociale, din centrele de dializă, persoanele din categoriile vulnerabile și cele care deservesc activități esențiale.

Activitatea de vaccinarea va decurge în paralel. Decizia se ia la nivelul grupurilor de lucru, în colaborare cu toate ministerele, mai ales cu ministerul Sănătății, uitându-ne la disponabilitatea vaccinului”, a adăugat Valeriu Gheorghiță.

Valeriu Gheorghiță, despre evidența persoanelor vârstnice

„Sunt 4 milioane de persoane cu vârste de peste 60 de ani, cu boli cronice. Nu vom avea toată cantitatea de doze într-o lună”, a afirmat Valeriu Gheorghiță.

Valeriu Gheorghiță a mai explicat că: „A doua fază de vaccinare se va derula pe măsură ce vom avea dozele de vaccin”.

Valeriu Gheorghiță, despre centrele medicale private implicate în campania de vaccinare anti-COVID

„Nu a existat o restricționare a centrelor medicale private. Decizia stă la DSP-urile care au evaluat situația. Decizia nu este la mine”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Valeriu Gheorghiță, despre următoarea tranșă de vaccinuri din România

„Următoarea tranșă de vaccinuri va sosi în România săptămâna aceasta. Nu avem data confirmată. Cel mai probabil vor sosi cu avionul, dar cei de la Pfizer rămân să decidă acest lucru”, a spus coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID din România la Aleph News.

Exit mobile version