• 11 oameni au murit într-un incendiu din Cehia
  • În apartamentul care a luat foc erau șase persoane
  • Cinci oameni au decedat după ce s-au aruncat de la etajul 12, în încercarea de a scăpa de flăcări

Cel puțin 11 persoane au fost ucise și alte 10 au fost rănite în urma unui incendiu izbucnit într-un bloc de apartamente din nord-estul Cehiei.

Flăcările au afectat un apartament de la etajul 11 ​​al unui bloc de 13 etaje din oraşul Bohumin. Un purtător de cuvânt al pompierilor, Lukas Popp, a spus presei locale că șase persoane, trei adulți și trei copii, au murit în apartament.

Celelalte cinci persoane au decedat după ce, panicate de flăcări, au încercat să scape sărind de la ferestrele de la etajul 12, a spus ministrul de interne, Jan Hamacek, care a anunțat pe Twitter că unul din pompieri a fost rănit grav.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Hamacek și șeful guvernului regional, Ivo Vondrak, au sugerat că incendiul ar fi fost provocat intenționat. Șeful pompierilor regionali, Vladimir Vlcek, a spus că este neobișnuită rapiditatea cu care s-a răspândit incendiul în întregul apartament. Totuși, autoritățile încă investighează cauza incendiului, o persoană fiind reținută în acest caz.