Acum poţi să îţi repari maşina stând acasă. Service-urile auto au pus la dispoziţie un nou serviciu: ”home delivery”

Dacă muntele nu vine la Mahomed, atunci Mahomed vine la munte. Ei bine, după această expresie s-au ghidat mulți antreprenori români pe vremea pandemiei. Așadar, dacă în această perioadă trebuie să îţi repari maşina, nu o fă pe mecanicul. Mai nou service-ul ajunge la tine.

Firmele s-au adaptat la noile condiţii impuse de starea de urgenţă şi îţi pun la dispoziţie serviciul de preluare-returnare auto de la domiciliu.

Alin Dincă, director service auto: ‘’Încercăm să nu interacţionăm decât atunci când este strict necesar. Preluăm maşina de la domiciliu, o aducem în service, efectuăm lucrarea necesară, după care returnăm maşina la domiciliul sau la biroul clientului. În acest fel limităm interacţiunea la maxim. Igienizăm maşinile la noi în service.’’

La alte service-uri, clienţii primesc maşini de schimb pe care le pot folosi până va fi reparată cea personală.

Înainte de predarea autovehiculului către client, este dus la spălat. Maşina se predă igienizată complet, a spus Cosmin Matei, administrator de service auto.

În funcţie de tipul maşinii, preţul preluării variază între 150 şi 500 de lei.

Sursa foto: Profimedia

Exit mobile version