Alin, salvamarul–erou din Italia, primul român care a primit cea mai importantă medalie a Romei

- Salvamarul român, Alin Stoian, a fost felicitat în cadrul unei ceremonii pe plaja unde s-a remarcat prin curaj.
- În urmă cu două săptămâni el a salvat de la înec un copil care nu se afla în zona lui de control.
- Primarul Romei i-a înmânat “medalia Memoriei” a Naşterii Romei cu care au fost distinse numeroase personalităţi de-a lungul anilor.
În seara în care Alin Stoian a fugit spre o plajă alăturată ca să salveze un copil de 12 ani nu se gândea că gestul lui ar fi putut ajunge până la urechile primarului Romei. Miercuri, edilul Cetăţii Eterne, Virginia Raggi, a vrut să-l cunoască pe salvamarul român şi să-i înmâneze medalia Natale di Roma. Preţiosul obiect care reprezintă schiţa Campidoliului este acordat în fiecare an personalităţilor urbei.
Primarul Romei, Virginia Raggi: „Comunitatea de români are multe exemple pozitive, dar şi e drept ca de fiecare dată să scoatem în relief pe cine iese în evidenţă. În cazul de faţă, implicarea a fost fundamentală, mai ales pentru băiat şi n-o să încetăm să-i mulţumim.“
Uite ce mărturisește, la rândul lui, salvamarul Alin Stoian: „Nu mă gândeam că o să primesc vreo medalie dar eu munca mea mi-o fac cu profesionalitate, cu tot ce trebuie. Asta-i munca.“
Iată că Alin Stoian este primul român care a fost distins cu acest premiu. Ceremonia s-a desfăşurat pe plaja Ostiei, acolo unde românul lucrează de 16 ani ca salvamar. Copilul salvat şi mama acestuia au ţinut să fie alături de Alin şi să-şi exprime public gratitudinea.
„Cu Alin suntem ca o familie acum. O să fie prezent la toate petrecerile noastre“, a mărturisit Olga, mama copilului salvat. „Eu sunt bine, problema e că nu-mi aduc aminte nimic din ceea ce s-a întâmplat. Mai bine pentru că a fost o zi foarte urâtă“, a spus și Gerardo, cel mic.
- Trump a ordonat Forțelor SUA să lanseze atacuri suplimentare asupra mai multor ținte iraniene, ca răspuns la încălcarea repetată a armistițiului: „Iranul nu va mai exista dacă va continua așa”
- Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, anunță că va demisiona în următoarele săptămâni
- BREAKING. David Popovici a câștigat medalia de aur în finala de 100 de metri liber, la Trofeul Settecolli de la Roma
- Președintele Israelului, Isaac Herzog, vine în România pe 29 iunie, la invitația lui Nicușor Dan
- Peste 1.600 de salvatori străini au ajuns în Venezuela pentru operațiunile de căutare și salvare, după cutremurele devastatoare. Peste 920 de oameni au murit