- Ziua de 20 decembrie marchează diversitatea și importanța solidarității.
- ONU cere guvernelor să respecte angajamentele internaționale asumate.
- Solidaritatea este esențială pentru eredicarea sărăciei și dezvoltarea durabilă.
- Fondul mondial de solidaritate sprijină grupurile vulnerabile din țările în dezvoltare.
- Conceptul de solidaritate definește activitatea ONU încă de la înființarea ei.
Astăzi e despre tine și unitatea ta cu cei din jur. Ziua internațională a solidarității umane îți reamintește că diversitatea poate aduce putere. Prin această inițiativă, ONU îți reamintește importanța sprijinirii celor mai puțin avantajați și necesitatea unei culturi globale de solidaritate pentru a combate inegalitatea. Care este valoarea adevărată a solidarității în societatea de azi și cât de esențial e să rămânem uniți?
Advertisment
Ce impact are solidaritatea asupra relațiilor personale, dar și celor internaționale?
„Solidaritatea este clar un punct foarte important, mai ales pentru oameni în general și pentru români în special, comunitatea și traiul într-un mediu unit sunt lucruri la care cu toții aspirăm și pe care cu toții ni le dorim. Solidaritatea aduce foarte mult echilibru în viețile oamenilor, destul de multă liniște, pentru că atunci când ai o problemă și o rezolvi într-un grup și nu ești singur cu ea, este mult mai bine și mult mai ușor.
În natura noastră a românilor este această parte de altruism, de solidaritate și de a ajuta pe cei din jur, însă sunt, într-adevăr, foarte multe puncte unde mai putem lucra cu noi înșine și unde putem face lucrurile să fie mai bine.”, a declarat Alexandra Cojocaru, sociolog, pentru Aleph News.
Recomandări
Care sunt principalele provocări în promovarea solidarității ca valoare universală în societățile moderne?
„Principalele provocări vin din această zonă de diversitate și de nou normal să-i spunem, pentru că am fost foarte mulți ani obișnuiți cu multe standardizări și cu multe lucruri care așa sunt acceptate social și așa se fac.
Aici vorbim atât de orientări sexuale, de religie, cât și de foarte multe aspecte ce țin de diversitate și în acest context nou de mult mai multă fluiditate, să spunem, în convingerile oamenilor și în cum se definesc inclusiv pe ei însiși, aceasta este o provocare, pentru că toleranța și acceptarea există, sunt în creștere, însă nu sunt universal valabile, din păcate.”, a mai adăugat aceasta.
Citește și
- Ultimul summit al Uniunii Europene sub Ungaria. Cum a navigat Orban președinția UE
- China construiește cel mai mare aeroport pe o insulă artificială. Ce dimensiuni va avea Aeroportul Dalian Jinzhou Bay
- Trump amenință UE cu un război comercial, dacă nu cumpără petrol și gaze: „It is TARIFFS all the way”
Partenerii noștri