• Caii se știe că sunt animale foarte inteligente, dar acum cercetătorii au descoperit că au și capacitatea de a se recunoaște în oglindă.
  • Metoda de auto-recunoaștere în fața oglinzii a fost introdusă începând cu anii 1960 în studierea maimuțelor mari, iar după anul 2000 a fost extinsă și la alte animale.
  • Până în prezent, doar anumite maimuțe, delfinii, coțofenele și elefanții au trecut testul oglinzii.

În cadrul unui studiu, oamenii de știință au constatat că așa-numitul test al oglinzii a putut fi trecut și de cai, scrie Deutschlandfunk. Cu alte cuvinte, caii s-au recunoscut în oglindă.

Patru cercetători italieni au aflat acest lucru în experimente la care au participat paisprezece cai, cărora li s-a vopsit un cerc pe unul dintre obraji, cu un gel inodor. Gelul era fie incolor, deci invizibil, fie galben sau albastru.

După ce s-au obișnuit cu prezența oglinzii în mediul lor, animalele au făcut o serie de gesturi uzuale într-o situație neprevăzută, s-au uitat în spatele oglinzii, au făcut mișcări de-a v-ați ascunselea, mișcări ale capului sau au scos limba.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Apoi animalele care aveau pe obraji un semn colorat au privit acea zonă mult mai mult decât cele cărora li s-a aplicat gelul incolor și s-au frecat în acel loc în fața oglinzii mult mai mult, probabil din dorința de a îndepărta acea pată de culoare. Caii au trecut în acest fel testul oglinzii, concluzia cercetătorilor fiind că aceștia au conștiință de sine.

Metoda de auto-recunoaștere în fața oglinzii (MSR-mirror self-recognition) a fost introdusă începând cu anii 1960 în studierea vieții maimuțelor mari, iar după anul 2000 a fost extinsă și la alte animale. Până în prezent, doar anumite maimuțe, delfinii, coțofenele și elefanții au trecut testul oglinzii.

Studiul actual a fost publicat de oamenii de știință în revista Animal Cognition.