• Fostul star One Direction urma să urce pe scenă la Royal Arena duminică seară, în cadrul extrem de anticipatului său turneu mondial Love On.
  • Cu toate acestea, duminică după-amiază, autoritățile daneze au intervenit în urma unui atac armat la centrul comercial Field’s din apropierea arenei, soldat cu victime.
  • Într-o postare pe Twitter, Styles a declarat că are „inima frântă” şi este „devastat pentru victime„.

Cântăreţul britanic Harry Styles s-a declarat „devastat” după ce concertul său de la Copenhaga a fost anulat în urma atacului armat care a avut loc duminică într-un centru comercial aflat în apropiere, informează The Independent.

Fostul star One Direction, în vârstă de 28 de ani, urma să urce pe scenă la Royal Arena duminică seară, în cadrul extrem de anticipatului său turneu mondial Love On.

Cu toate acestea, duminică după-amiază, autoritățile daneze au intervenit în urma unui atac armat la centrul comercial Field’s din apropierea arenei, soldat cu trei morţi şi mai mulţi răniţi.

Într-o postare pe Twitter, Styles a declarat că are inima frântă” şi este devastat pentru victime„.
 

Foto: Harry Styles / Twitter.com

Am inima frântă împreună cu locuitorii din Copenhaga”, a scris vedeta. Ador acest oraş. Oamenii sunt atât de calzi şi de plini de dragoste”.

Sunt devastat pentru victime, pentru familiile lor şi pentru toată lumea care suferă. Îmi pare rău că nu am putut fi împreună. Vă rog să aveţi grijă unul de celălalt. H.„, a scris cântărețul.

Concertul din această seară cu Harry Styles a fost anulat la ordinul poliţiei daneze”, se indică într-o declaraţie a promoter-ului concertului, Live Nation.

Numeroase persoane se adunaseră deja în interiorul arenei când a fost anunţată anularea spectacolului şi li s-a cerut să plece.

Styles urma să susţină concerte în cadrul Love On Tour în 2020 înainte ca pandemia de coronavirus să oprească industria muzicală live.

Turneul reprogramat a început în septembrie 2021 la Las Vegas înainte de mai multe concerte în SUA, iar etapa sa europeană a debutat la Glasgow luna trecută.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT