• Un studiu realizat la nivel mondial arată că adulții se confruntă cu un somn deficitar.
  • 30% din 68.000 adulți nu reușesc să obțină cele 7-9 ore de somn recomandate/noapte.
  • Somnul insuficient crește riscul de mortalitate, boli de inimă și obezitate.

Tu câte ore dormi noaptea? Studiile National Sleep Foundation spun că adulții ar trebui să se odihnească cel puțin 7 ore. Un nou raport global, publicat de Universitatea Flinders din Australia, arată că somnul deficitar este o problemă comună. Cercetătorii au analizat somnul a 68.000 de adulți și au constatat că o treime dintre aceștia nu reușesc să atingă nici măcar cele șapte ore recomandate în fiecare noapte.

Cum ne afectează psihologic lipsa somnului?

„Lipsa somnului poate crește nivelul de stres, anxietate, crește nivelul de nervozitate și instabilitate. Putem vorbi și despre creșterea riscului de psihoze sau insomnie cronică. Oamenii au o pasiune de a sta în fața ecranelor, de a consuma cafea sau chiar alcool și toate acestea sunt cauze care duc la lipsa somnului. Oamenii trebuie să se asigure că au un program de somn”, a declarat Ana Maria Ambrosă, psiholog, pentru Aleph News.

Ce le recomandați celor care se confruntă cu somnolență?

„Este de preferat să citești o oră înainte de a dormi, să asculți muzică, să te plimbi sau să povestești cu cei din casă. Sunt persoane care dorm la prânz și nu mai pot adormi seara la o oră optimă, cum este în cazul copiilor sau al adolescenților. Există diferite tehnici pe care le pot aborda pentru a avea un program de somn bine stabilit”, a adăugat aceasta.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Citește și