• Elevii intră în vacanţa de toamnă, după terminarea cursurilor.
  • Ei revin la ore în 4 noiembrie 2024, după 7 zile libere.
  • Poți merge la muzee culturale, parcuri tematice sau centre de știință, unde copiii pot învăța prin joacă.

Vacanța începe de luni pentru elevii din România! Toți copiii din ciclul primar, gimnaziu și liceu au o săptămână de relaxare. Vor reveni la cursuri pe 4 noiembrie. Ce faci până atunci? Poți merge la muzee culturale, parcuri tematice sau centre de știință, unde copiii pot învăța prin joacă.

Un astfel de exemplu este Destiny Park, cel mai mare parc tematic din România dedicat copiilor între 3 și 14 ani. Cei mici au ocazia să-și descopere pasiunile și să-și stimuleze creativitatea prin activități interactive.

„A început vacanța pentru că ei deja sunt la noi în parc. Avem 43 de activități și de jocuri de rol pentru că este singurul parc în care copiii experimentează meserii și pot fi pompieri, medici, stomatologi, pot lucra pe ambulanță, pot fi profesori, să lucreze în chimie. Copiii își pot descoperi și talente de jurnaliști sau de artiști. Asta se întâmplă la noi în parc, în Băneasa. Avem parcul deschis de sâmbătă până duminică, și apoi de miercuri până duminică, săptămâna viitoare”, a explicat Ana-Maria Pascaru, marketing director la Destiny Park, la Aleph News.

Recomandări

RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
ACUZAȚII LA HOLLYWOOD
BURNETT E EMISAR ÎN UK
NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT