- Acest interes este mai pronunțat în rândul femeilor și al persoanelor cu copii.
- Alimentele, băuturile și cosmeticele tematice sunt printre cele mai populare categorii.
- „Motivația de zi cu zi a românilor de a consuma este o combinație de motivații raționale și motivații emoționale”, a explicat Marius Luican, sociolog și CEO al Reveal Marketing Research, la Aleph News.
71% dintre români sunt atrași de edițiile limitate de produse lansate cu ocazia sărbătorilor de iarnă, arată un studiu Reveal Marketing Research. Acest interes este mai pronunțat în rândul femeilor și al persoanelor cu copii. În plus, alimentele, băuturile și cosmeticele tematice sunt printre cele mai populare categorii, iar ambalajele festive joacă un rol semnificativ în decizia de cumpărare.
Advertisment
„Motivația de zi cu zi a românilor de a consuma este o combinație de motivații raționale și motivații emoționale. Această perioadă, încărcată de o puternică semnificație emoțională, adaugă identității brandurilor cu care suntem obișnuiți prin aceste extensii de sezon, o serie de elemente pe noi spații perceptuale. La identitatea veche vine și adaugă dimensiunea de familie, de bucurie a sărbătorilor, făcând o aliniere între brand și consumator”, a explicat Marius Luican, sociolog și CEO al Reveal Marketing Research, la Aleph News.
În ceea ce privește cele mai populare categorii de produse cu tematică de Crăciun, în topul preferințelor regăsim alimentele (79%), băuturile (56%) și cosmeticele (39%). De asemenea, 52% dintre români declară că achiziționează des sau foarte des produse tematice în perioada Sărbătorilor de iarnă.
Recomandări
Principalele motive datorită cărora edițiile speciale de Crăciun sunt la atât de mare căutare sunt legate de emoția Crăciunului (45%) și de aromele sau gusturile specifice sezonului (29%). Printre cele mai asociate arome de Crăciun se numără portocala (49%) și scorțișoara (35%).
Citește și
- Ții umbrela cu tine în regiunile sudice. ANM anunță ploi ușoare și 5°C. Mâine noapte revin pentru scurt timp ninsorile
- Președintele Coreei de Sud este pus sub acuzare. Ce riscă Yoon Suk Yeol în urma legii marțiale decretate
- Alexandru Rafila propune ca asistenții medicali cu studii superioare să predea „Educație pentru sănătate” în școli
Partenerii noștri