• 65% dintre români nu-și cunosc vecinii de bloc.
  • 80% dintre români și-ar dori să se înțeleagă mai bine cu vecinii.
  • Generația Z e cea mai reticentă în a-și cunoaște vecinii.

Vecine, dragă vecine, ce bine îmi e fără tine! Peste jumătate dintre români nu își cunosc vecinii deloc! Un studiu al ONG-ului Între Vecini – arată că doar 8% dintre români își știu vecinii foarte bine și petrec timp împreună cu ei. În cazul vecinilor – problemele sunt cele care îi adună la un loc, mai arată studiul. Aproape 70% au spus că s-ar duce la ușa vecinului doar în cazul în care ar trebui să rezolve o problemă.

Aproape 60% dintre respondenți spun că n-au participat vreodată la activități de grup cu vecinii, dar ar vrea să o facă. Să pregătească jocuri pentru copii, să facă un grătar, să organizeze seri de jocuri de scoietate sau să vadă un film în aer liber. Aproape toți ar vrea să se înțeleagă cu vecinii și să poata apela le ei în caz de nevoie.

Și vârsta își spune cuvântul când vine vorba de vecini. Generația Z păstrează distanța și nu vor să-și cunoască vecinii. La polul opus, generațiile X și Baby Boomers, adică cei cu vârste între 44 și 80 de ani – merg la vecini ca la ei acasă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Citește și: