- „Preferatele mele în perioada asta caniculară sunt supele reci. Gazpacho sau borș de sfeclă sunt perfecte pentru vremea asta”, a explicat Alex Strugari, bucătar, la Aleph News.
- Peștele pe grătar, aromat cu brad, este ideal pentru zilele călduroase, spune Alex Strugari.
- Vrei să te răcorești? Alex Strugari îți recomandă să consumi salate și gazpacho.
Zilele fierbinți de vară pot fi o adevărată provocare! Pe caniculă, apetitul tău poate scădea semnificativ, iar alegerile alimentare greșite îți pot afecta starea de bine. Pentru a te simți bine în timpul verii, experții recomandă porții mici, fructe răcoritoare, salate proaspete și delicioase, dar și gazpacho.
„Preferatele mele în perioada asta caniculară sunt supele reci. Gazpacho sau borș de sfeclă sunt perfecte pentru vremea asta. Le mâncați cum sunt scoase din frigider, iar gazpacho este o supă foarte simplu de făcut. Punem roșii, castraveți, ardei, ceapă în blender și este gata supa. Dacă preferăm partea de litoral românesc, aș alege o dietă mediteraneeană, bazată pe pește. Noi avem pește foarte bun la Marea Neagră. Pește simplu, făcut la plită sau la grătar, fără sosuri prea elaborate, cu un pic de lămâie”, a explicat Alex Strugari, bucătar, la Aleph News.