• Nutriţioniştii îţi recomandă să mănânci doar preparate tradiţionale de Paşte
  • Important este să mâncăm din toate câte puţin 
  • De evitat sunt salata de boeuf, sarmalele, prăjelile şi torturile 

De Paște va fi masa plină, dar trebuie să ai grijă la ordinea în care guști din bunătăți, ca să nu întreci măsura și apoi să ai senzația de stomac plin sau chiar să crești în greutate. Nutriționistul Mihaela Bilic îți dă soluția astfel încât să nu renunți la bucatele care îți încântă papilele.

„Important este să mâncăm din toate câte puțin, cel mai greu lucru de realizat și atunci soluția ar fi să mâncăm drobul cu oul la micul dejun, ciorba și stufatul la masa de prânz și friptura cu felia de cozonac la masa de seară, însă porția trebuie să fie, farfuria cât dimensiunea palmelor și iată putem să bifăm toate felurile de mâncare, sunt dietetice”, a spus nutriționistul Mihaela Bilic.

Elena este foarte atentă la alimentație și nu e de acord cu excesul, nici măcar de sărbători. De doi ani merge la nutriționist și își alege cu atenție preparatele pe care le consumă. Are grijă și de Paște.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

„Dimineața un ou cu roșie și o ceapă verde sau o ridichie la alegere. Masa de prânz va conține carne de miel la cuptor cu o salată și cina, bineînțeles o supă cu puțin miel ca să fie de poftă și dacă nu, o salată, dar voi alege supa de miel sau ciorba că tot e sărbătoare și atunci să gustăm un pic să ne facem poftele”, a spus Elena.

Nici de la dulce nu trebuie să te abții. Pasca și cozonacul sunt acceptate în meniul de Paște.

„De evitat ar fi salata de boeuf și sarmalele, care oricum nu fac parte din meniul de Paște, foarte multe prăjeli, dar din nou, carnea de miel se face cel mai corect la cuptor, deci iată nu e nicio problemă aici și la capitolul prăjituri, pasca și cozonacul sunt pâine expandată și un pic dulce, deci fără nicio grijă pentru că torturile și prăjiturile cu ciocolată și cu cremă multă”, a adăugat Mihaela Bilic.

Și cum orice sărbătoare se cinstește cu un pahar de vin, el nu va lipsi din meniul Elenei.

„Nu am voie alcool, însă aș vrea să gust din vinul bunicului, un pic nu în exces și atunci o să-mi pun un pahar de vin tocmai pentru faptul că sunt și cu ei și sunt și cu familia și atunci măcar atât pot să fac și eu”, a spus Elena.