• Cea mai vârstnică elevă din lume, kenyana Priscilla Sitieni, a murit la vârsta de 99 de ani.
  • Priscilla Sitieni a afirmat că scopul ei a fost să motiveze tinerele mame din Kenya să se întoarcă la şcoală după ce au făcut copii, în loc să abandoneze şcoala.
  • Viaţa ei a inspirat un documentar francez numit „Gogo” , care a determinat-o anul trecut să călătorească pentru prima dată cu avionul pentru a merge în Franţa unde s-a întâlnit cu Prima Doamnă Macron.

Cea mai vârstnică elevă de şcoală primară din lume, kenyana Priscilla Sitieni, care a decis la 94 de ani să se înscrie la şcoală, demers salutat de UNESCO, a murit la vârsta de 99 de ani, a anunţat mass-media locală, scrie presa din străinătate.

Nepotul ei, Sammy Chepsiror, a declarat joi pentru ziarul The Standard” că Priscilla, poreclită Gogo, care înseamnă bunicuță în limba locală, a murit miercuri în locuinţa ei după ce a dezvoltat o complicaţie la nivel toracic.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Gogo a mers la cursuri până în ultima zi

Gogo era sănătoasă şi a mers la cursuri cu trei zile înainte de moartea ei, când a început să aibă dureri în piept care au împiedicat-o să mai meargă la şcoală” , a declarat el joi pentru ziar. Ne-a făcut pe toţi foarte mândri” , a mai spus el.

Priscilla Sitieni avea 94 de ani când a reuşit să îl convingă pe directorul şcolii din satul ei să o accepte în instituţia de învăţământ, potrivit UNESCO, care a salutat rolul ei de model pentru comunitatea ei şi nu numai” .

Într-un interviu acordat anul trecut agenţiei ONU, Priscilla Sitieni a afirmat că scopul ei a fost să motiveze tinerele mame din Kenya să se întoarcă la şcoală după ce au făcut copii, în loc să abandoneze şcoala.

Am vrut să dau un exemplu nu numai (kenyenelor) ci şi altor fete din întreaga lume care nu merg la şcoală” , a mai spus ea, adăugând că fără educaţie, nu există nicio diferenţă între tine şi un pui” .

Viaţa ei a inspirat un documentar francez numit Gogo” , care a determinat-o anul trecut să călătorească pentru prima dată cu avionul pentru a merge în Franţa unde s-a întâlnit cu Prima Doamnă Brigitte Macron.

Co-scenaristul filmului, Patrick Pessis, i-a adus un omagiu joi, postând un mesaj pe Twitter: În Kenya, şocată că nepoatele ei nu merg la şcoală, ea s-a înscris. Pentru a da un exemplu. Mesajul ei despre educaţia tinerelor fete va dăinui” .