- Cererea de bone a scăzut cu 50% faţă de anul trecut
- Salariul unei bone a scăzut cu 30% faţă de 2019
- Incertitudinea începerii şcolii ar putea redresa piaţa
Pentru că cel puţin un părinte încă lucrează de acasă, cererile pentru babysitter au scăzut la jumătate. Din cauza asta, şi salariile bonelor au scăzut. Sunt mai mici chiar şi cu 30%, faţă de aceeași perioadă a anului trecut.
Advertisment
Nu se știe încă exact cum va fi reluată școala, așa că trebuie te gândeşti cine va avea grijă de copilul tău cât timp tu vei fi la serviciu. De-asta își face griji și Maria, dacă fetița ei de șase ani nu va merge din toamnă la școală. Ideea de homeschooling îi dă bătăi de cap.
„Nu o idee foarte bună, evident, mă rog, copiilor nu o să le placă. Ei sunt obişnuiţi să interacţioneze. Evident că mi-ar plăcea să revină la programul lor obişnuit. Dar o să vedem cum o să fie posibil lucrul acesta”, spune Maria.
Recomandări
„Ofertele pe piaţă sunt în scădere pe babysitting pentru că marea majoritate a părinţilor au optat pentru telemuncă sau, mă rog, decizia în cadrul companiei a fost de a munci de acasă. Marea majoritatea a părinţilor sunt în aşteptare, vor să vadă ce se întâmplă mai departe”, adaugă Cătălina Trandafir, directoarea agenţie de bone Mary Poppins.
- Care sunt cele mai bune albume muzicale din 2024? Brat de Charli XCX domină topurile
- Ce cărți citesc miliardarii? Ce titluri trebuie să ai în biblioteca ta neapărat
- Mela Education Kids a creat un curs de antreprenoriat pentru cei mici. Fondator: „Copiii vor deveni mult mai încrezători în ei și vor învăța să fie mult mai independenți”
- Care sunt diferențele moleculare între bărbați și femei ce afectează procesului de îmbătrânire
- Brandurile de lux intră în era criptomonedelor. Analist: „Dacă rămânem în spate și aici, tot România va avea de suferit”
Partenerii noștri