- Cluj-Napoca și Brașov sunt primele orașe din România în topul fericirii.
- Cluj-Napoca ocupă locul 195, iar Brașovul ocupă locul 220 în clasament.
- Clasamentul analizează guvernarea, mediul, economia și mobilitatea.
Cluj-Napoca și Brașov strălucesc în topul fericirii! Clujul se află pe locul 195, iar Brașovul pe 220, într-un clasament internațional care evaluează cetățenii, guvernarea, mediul, economia și mobilitatea. Primele locuri sunt ocupate de Aarhus, Zurich și Berlin, iar Finlanda rămâne cea mai fericită țară.
Ce factori au contribuit la poziționarea Clujului și Brașovului în clasament?
„Cei mai importanți factori sunt legați de guvernare, economie și mobilitate. În cazul României, elementele importante sunt economia, în cazul Clujului și mobilitatea, în cazul Brașovului. Dacă vrem să avem orașe atractive, trebuie să avem cetățeni atractivi și fericiți în acele orașe. Faptul că noi ne aflăm pe locuri destul de îndepărtate de topul clasamentului, ne arată că mai sunt lucruri care trebuie îmbunătățite. Elemente, în special, care țin de guvernare locală”, a declarat Romulus Oprică, sociolog, pentru Aleph News.