- Americanii preferă să se retragă în Noua Zeelandă în vreme de coronavirus.
- Există zvonuri despre un număr mare de buncăre construite în Noua Zeelandă.
- Bogații lumii vor să se protejeze de catastrofe și chiar apocalipsă, de aceea își construiesc buncăre.
- Sunt și voci care nu cred în existența acestor buncăre.
Tu unde te-ai retrage în caz că vine apocalipsa? Americanii preferă Noua Zeelandă. În Queenstown, de ani buni au apărut zvonuri despre străinii care investesc în buncărele rezistente la apocalipsă, scrie CNN.
Advertisment
Agenții imobiliari locali spun că recent a fost scoasă la vânzare o casă drept „buncăr pentru miliardari“, de exemplu.
Locuitorii Queenstown sunt sceptici cu privire la faptul că buncărele sunt atât de răspândite pe cât se zvonește. Spre deosebire de Statele Unite sau Europa, unde sunt frecvent fotografiate și descrise, există dovezi reduse care să arate că au fost instalate cu adevărat buncăre.
Recomandări
Totuși, reputația orașului din Noua Zeelandă ca fiind un loc în care bogații lumii ar putea prefera să meargă în caz de catastrofe sau chiar apocalipsă nu este în întregime nejustificată. De ani buni, Queenstown a fost o destinație atractivă pentru străinii bogați care ar putea avea motive să caute un buncăr ferit de agitațiile politice majore aflate la mii de kilometri distanță.
Acum, când pandemia de coronavirus a făcut ravagii la nivel mondial, Queenstown stârnește din nou interesul ca fiind locul perfect pentru a scăpa de catastrofe – cu sau fără un buncăr secret.
O piață a buncărelor secrete
„Nu vindem frica. Vindem pregătire“. Acesta este sloganul unei companii americane de buncăre, Rising S, care face reclamă la buncăre ce pot fi dotate cu bucătării funcționale, toalete, electricitate datorită energiei solare și supraveghere, care au prețuri începând de la aproximativ 39.500 de dolari și ajungând la milioane.
„Toată lumea își dorește amprenta personală, la fel ca în cazul construirii unei case. Ei caută ceva care se le protejeze familiile, ceva suficient de sigur, în care să poată trăi o perioadă îndelungată“, a spus directorul general Gary Lynch, adăugând că firma a vândut aproximativ 1.400 de buncăre în istoria sa de 18 ani. Când este întrebat unde sunt amplasate buncărele din Noua Zeelandă, el susține că sunt „peste tot“.
Un oraș pentru bogați
Pe hârtie, Queenstown este atractiv pentru străini în privința locuințelor, chiar și fără buncăre secrete. În orașul de 40.000 de persoane, mai mult de 25% din locuințele private sunt neocupate. Queenstown se situează adesea ca printre cele mai populare locuri din Noua Zeelandă pentru cumpărătorii străini. În primul trimestru al acestui an, 4,1% din proprietăți au fost cumpărate de persoane care nu dețineau cetățenia din Noua Zeelandă și nu aveau vize de rezident. În ultimii ani, aproximativ 10% din vânzările din regiune au fost făcute de cumpărători străini.
Adevărul despre buncăre
Deși multe voci susțin că povestea buncărelor nu e reală, pot exista unele elemente de adevăr. Arhitectul Muir spune că a lucrat la multe „proprietăți subterane“. Însă astfel de locuințe ar fi dorite mai puțin pentru siguranță în caz de dezastre și mai mult pentru respectarea restricțiilor în ceea ce privește înălțimea impusă de autorități pentru menținerea esteticii orașului.
Agentul imobiliar de lux Bas Smith a dat exemplu o proprietate de 16 milioane de dolari din Wyuna Preserve – o zonă exclusivistă din Queenstown – care are un subsol de 600 de metri pătrați și care include un cinematograf. Nu este un buncăr în sine, dar ar putea fi văzut așa, spune el.
Multe persoane spun însă că Noua Zeelandă este un loc în care un buncăr nu este tocmai necesar. Aici, vulcanii și cutremurele reprezintă un pericol mult mai mare decât o catastrofă nucleară sau tulburări civile. Ideea unui buncăr în Noua Zeelandă este „mai mult o metaforă pentru un refugiu sigur – alegerea unui loc care are un guvern sigur, o economie sigură“, a spus Smith. „Și este departe de orice“, a continuat el.
Terry Spice, un specialist imobiliar de lux din Arrowtown, un oraș pitoresc în apropiere de Queenstown, spune că a văzut o creștere a interesului din partea oamenilor care își doresc propriul „bilet de refugiu sigur“. Smith spune că primește 70 de întrebări pe zi de la oameni de peste ocean. Totuși, „niciunul dintre aceștia nu spune că se pregătește pentru sfârșitul lumii. Ei se referă la presiune geopolitică și la faptul că Noua Zeelandă este un loc fain de locuit pentru că este mai departe de orice“.
Noua Zeelandă, atracție pentru americani în pandemia de coronavirus
Și pandemia de coronavirus poate fi unul din motivele alegerii refugiului în Noua Zeelandă, într-un fel. Mai mulți locuitori din zona Queenstown au spus că americani care nu locuiau în mod normal acolo au petrecut perioada de izolare impusă de Covid-19 în Noua Zeelandă.
Nu cred că e nevoie de explicații în acest sens, în condițiile în care Noua Zeelandă are deseori zile în care nu raportează cazuri noi, în timp ce Statele Unite continuă să raporteze mii de noi cazuri de coronavirus în fiecare zi.
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 444. Netanyahu e acuzat de către opoziție că sabotează negocierile pentru ostatici
- Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.034. Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina va trebui să lupte pentru aderarea la NATO, dar este „realizabilă”
- Jennifer Lopez dezvăluie „dificultățile” pe care le întâmpină ca părinte care are gemeni: „Vrei să dai tot ce ai mai bun pentru ei. Vrei să îi ridici”
- Kiev atacă pentru prima dată pozițiile rusești folosind doar drone FPV terestre
Partenerii noștri