Un belgian trăiește un coșmar: primește pizza pe care nu a comandat-o vreodată

- Un belgian trăiește un adevărat coșmar – de ani de zile primește pizza pe care nu a comandat-o vreodată
- Bărbatul are 65 de ani și este obișnuit să se trezească cu pizza la ușă de aproape un deceniu
- „Încep să tremur de fiecare dată când aud un scuter pe stradă“, spune cu amar bărbatul
Jean Van Landeghem începe să tremure de fiecare dată când aude un scuter în afara casei sale din orașul belgian Turnhout, relatează The Independent.
Bătrânul de 65 de ani spune că livratorii apar în fața ușii sale cu pizza pe care nu a comandat-o vreodată la orice oră din zi și din noapte, de aproape un deceniu.
La început, primea și mâncare fast-food de câteva ori pe zi. Cele mai multe cutii de pizza le-a primit în ianuarie anul trecut, când 10 livratori diferiți au apărut în aceeași zi, unul dintre ei aducându-i 14 cutii de pizza.
„Nu mai pot dormi. Încep să tremur de fiecare dată când aud un scuter pe stradă“, spune el. Chiar dacă ar putea părea un vis devenit realitate pentru unii, trebuie să știți că Van Landeghem a refuzat întotdeauna comenzile, care nu erau pre plătite.
Situația este frustrantă atât pentru el, cât și pentru restaurantele care produc mâncarea. Acestea taxează firmele de delivery în astfel de situații.
Poliția a început o anchetă pentru a afla cine se află în spatele comenzilor care ajung la Jean Van Landeghem. Cazul este cu atât mai misterios cu cât un prieten al bărbatului, care locuiește la câțiva km distanță, trăiește același coșmar.
- Ursula von der Leyen prezintă EU Kids Act care propune interzicerea social media copiilor sub 13 ani, conturi restricționate până la 15 ani
- McLaren pregătește primul SUV din istoria de 63 de ani a companiei
- Un cercetător NASA a descoperit accidental pe Lună craterul McGetchin, considerat cel mai mare crater nou identificat în Sistemul Solar
- Donald Trump amenință Uniunea Europeană cu „tarife serioase” dacă Bruxelles-ul va integra Canada ca membru asociat al blocului comunitar
- Max Verstappen a câștigat o cursă de karting demonstrativă la Silverstone în care a plecat de pe locul 101