alephnews Vezi versiunea web

Cum îți „antrenezi” norocul? Cinci obiceiuri prin care oamenii de succes își creează mai multe oportunități, potrivit unei experte de la Stanford University

Orian Alexandru · 28 iun. 2026, 18:05

Cum îți „antrenezi” norocul? Cinci obiceiuri prin care oamenii de succes își creează mai multe oportunități, potrivit unei experte de la Stanford University

Norocul nu e doar noroc. Se poate „antrena”, spune un expert de la Stanford pentru CNBC.

Dacă ai impresia că unii oameni au mereu noroc, vestea bună este că nu este doar o întâmplare. Potrivit Tinei Seelig, expert în leadership și antreprenoriat la Stanford University, oamenii de succes își creează singuri mai multe oportunități prin câteva obiceiuri simple.

5 lucruri pe care le fac oamenii care par să aibă mereu noroc

Oportunitățile există peste tot, însă trebuie să fii pregătit să le observi și să profiți de ele. Potrivit Tinei Seelig, sunt cinci lucruri pe care le fac oamenii care par să aibă mereu noroc:

În primul rând, își cunosc valorile. Știu ce este important pentru ei și astfel recunosc mai ușor oportunitățile care li se potrivesc.

În al doilea rând, ies din zona de confort. Vorbesc cu oameni noi, acceptă provocări și încearcă lucruri diferite. Așa apar întâlnirile și ocaziile neașteptate.

În al treilea rând, își construiesc relații și sunt recunoscători. Un simplu mesaj de mulțumire poate deschide uși la care nu te-ai fi gândit. Expertul dă exemplul unui student respins de două ori la un program, care a trimis un mesaj elegant de mulțumire. Gestul a impresionat-o atât de mult, încât l-a invitat la o discuție, iar întâlnirea s-a transformat ulterior într-un proiect și apoi într-o companie.

În al patrulea rând, nu resping ideile care par nebunești. Multe afaceri de succes au pornit din idei pe care alții le-au considerat imposibile sau ridicole.

Și, în ultimul rând, acționează. Nu așteaptă momentul perfect și nici „să vină norocul”. Fac primul pas, iar astfel își cresc șansele să apară oportunități.

Oamenii norocoși nu câștigă neapărat la loterie

Oamenii norocoși nu câștigă neapărat la loterie. Ei își măresc șansele de succes pentru că sunt curioși, deschiși, cunosc oameni noi și nu se tem să încerce lucruri diferite. Cu alte cuvinte, norocul vine mai des la cei care sunt pregătiți să-l întâmpine, nu doar la cei care îl așteaptă.

Și, într-adevăr, mulți dintre cei mai de succes antreprenori din lume au spus, în forme diferite, exact aceleași lucruri. De exemplu, Elon Musk a spus mereu că, atunci când ceva este suficient de important, îl faci chiar dacă șansele sunt împotriva ta. În același timp, Jeff Bezos spune că, dacă vrei să inovezi, trebuie să fii pregătit să fii înțeles greșit mult timp. Warren Buffett spune că succesul pe termen lung depinde enorm de oamenii cu care alegi să te înconjori. Deci ceea ce ne spun cercetătorii astăzi este confirmat deja de unii dintre cei mai de succes oameni ai lumii.