• Preparatele principale pot include fripturi din carne de cea mai bună calitate, pește proaspăt cu legume de sezon.
  • Vinurile alese cu grijă completează masa.
  • Momentul culminant al serii este „Toast-ul Regelui”.

Familia regală britanică respectă cu strictețe regulile și tradițiile, inclusiv în ceea ce privește eticheta la masă și meniurile. De exemplu, în iunie anul trecut, împăratul Japoniei, Naruhito, și soția sa, Masako, au fost primiți, în vizită oficială la Londra, de Regele Charles al III-lea, însoțit de Regina consoartă Camilla. Masa este întotdeauna aranjată în formă de potcoavă, meniul este scris în franceză, iar servirea se face cu un set din argint format din peste 4.000 de piese.

În timpul vizitelor oficiale de stat, familia regală britanică urmează un protocol culinar care reflectă tradiția monarhiei. Aceste dineuri sunt organizate, de regulă, în imensa Ball Room a Palatului Buckingham și includ meniuri elaborate ce pun în valoare gastronomia britanică și dar și pe cea de vârf internațională, scrie Elle.

Preparatele principale pot include fripturi din carne de cea mai bună calitate, pește proaspăt cu legume de sezon și sosuri rafinate. Vinurile alese cu grijă, adesea din rezervele regale, completează masa.

Recomandări

SUA NE AMÂNĂ VIZELE
SUA AMÂNĂ VIZELE
RO NU SCAPĂ DE VIZE
CIOLACU REACȚIONEAZĂ
RO INTRĂ ÎN ERA DIGITALĂ
PRAF SAHARIAN PESTE ROMÂNIA

Momentul culminant al serii este „Toast-ul Regelui”, în timpul căruia monarhul închină cu oaspeții de onoare, celebrând prietenia și cooperarea dintre națiuni. Regina Elisabeta a II-a obișnuia să adauge o notă personală toast-ului său, rostindu-l uneori în limba invitatului, ca gest de respect și cordialitate.

Dimineața de Crăciun începe cu micul dejun, urmat de slujba religioasă, iar la ora 15:00, după masa de prânz, familia regală urmărește discursul monarhului. Mai târziu, se servește ceaiul de după-amiază cu tort de fructe, iar ziua se încheie cu un bufet festiv care poate include până la 20 de preparate. 

Citește și