- 9 din 10 români declară că obișnuiesc să serbeze Ziua Internațională a Femeii.
- În topul celor mai potrivite cadouri regăsim și cosmeticele (68%) și accesoriile/ bijuteriile (68%).
- Doar 16% dintre femei se așteaptă să primească cadou din partea angajatorului.
Conform rezultatelor studiului realizat de Reveal Marketing Research, 9 din 10 români declară că obișnuiesc să serbeze Ziua Internațională a Femeii, la 8 martie, alegerea unui cadou potrivit reprezentând o oportunitate de manifestare a aprecierii față de femei.
Chiar dacă alegerea unui dar potrivit poate fi o provocare, observăm că tradiția se menține și în acest an, majoritatea românilor considerând că florile sunt cel mai potrivit cadou pentru a fi oferit/ primit cu ocazia Zilei Femeii (83%). În topul celor mai potrivite cadouri regăsim și cosmeticele (68%) și accesoriile/ bijuteriile (68%).
Se poate remarca și o modificare a percepției asupra cadourilor consacrate de 8 Martie, doar un procent de 38% dintre români considerând potrivite cadourile alimentare (dulciuri, cafea etc.). Femeile consideră în mai mare măsură cadourile alimentare ca fiind potrivite (47% vs. 28% bărbați), aspect ce poate indica faptul că bărbații percep că femeile au așteptări mai ridicate decât un cadou simbolic sau atașat tradiției cu ocazia zilei de 8 Martie.
Doar 16% dintre femei se așteaptă să primească cadou din partea angajatorului, iar la modul ideal acestea și-ar dori tichete/ card cadou, vouchere (79%) sau zi liberă de 8 Martie (55%)
De 8 Martie, femeile se așteaptă să primească cadouri din partea partenerului de viață (77%), copiilor (46%) sau a altor membri ai familiei (29%). Totodată, 23% se așteaptă să primească cadouri din partea prietenilor/ cunoștințelor și 22% din partea colegilor de serviciu.
În funcție de segmentele de vârstă, femeile între 45-55 ani (60%) și cele peste 55 ani (68%) așteaptă în mai mare măsură cadouri din partea copiilor.
Citește și