• 46% dintre spanioli au suferit depresii și stres din cauza crizei
  • Izolarea îi afectează pe bătrâni și pe cei cu venituri mici
  • Italienii au fost cei mai conștiincioși europeni, în primul val

Europenii trăiesc de un an sub imperiul coronavirusului. Dacă eram obișnuiți cu libertatea de mișcare, pandemia a eliminat orice posibilitate de a avea o viață normală. Există, însă, și o parte bună. Am început să ne respectăm mai mult oamenii de știință.

Toți europenii am crezut la început că pandemia va fi ușor de controlat, dar aplauzele și serenatele de la balcoane au fost înlocuite după jumătate de an cu proteste de stradă și cu sentimentul generalizat de frustrare. Spre exemplu, săptămânal sunt organizate sute de petreceri ilegale, numai la Madrid, iar cetățenii și-au cam pierdut încrederea în eficacitatea restricțiilor, care le sugrumă economia, după 3 valuri pandemice, unul mai puternic decat celalalt.

Ce măsuri au fost impuse în Europa în ultimul an

La început am avut lockdown-ul care a început în martie și a ținut până în iunie, în multe țări. Alți europeni, precum olandezii, nu au avut restricții dure decât în decembrie, iar germanii au mizat pe testarea masivă în prima parte a pandemiei. Suedezii au neglijat agresivitatea virusului până la finalul anului, când au apărut restricții pentru baruri și vânzările de alcool.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Ce putem scoate bun din această perioadă grea pentru toată lumea?

Respectul pentru cercetare și faptul că Uniunea Europeană a reușit totuși să încheie contracte cu principalii producători de vaccinuri. S-a menținut libera circulație pentru lucrătorii transfrontalieri și transportul de produse a fost ajutat să continue. Fondurile de redresare și reziliență aprobate de UE sunt o altă speranță pe care o putem avea în revenirea la o viață normală, cu libertățile de care ne bucuram până anul trecut.