• Blue Monday e cunoscută ca cea mai tristă zi din an.
  • Expresia a apărut în 2005 când era doar o strategie de marketing.
  • 6 din 10 angajați români spun că nu sunt deprimați de Blue Monday.

Cât de tristă e cea mai tristă zi din an? Metoda prin care companiile te încurajează să cumperi mai mult la început de an – „Blue Monday” – cea mai tristă zi din an e doar o strategie de marketing.

Expresia a apărut prima dată în 2005, când canalul britanic Sky Travel a lansat o campanie prin care își promova ofertele pentru vacanțe. A transformat oboseala oamenilor – acumulată de-a lungul sărbătorilor de iarnă – într-un motiv prin care să cheltuie banii – ca să se relaxeze. Metoda a fost preluată imediat de mai multe agenții de turism, iar azi aproape toate companiile se întrec în oferte.

Chiar dacă nu sunt imuni în fața cumpărăturilor, 6 din 10 români se mândresc că nu sunt deprimați azi, arată datele unui sondaj BestJobs. Cu toate astea, aproape jumătate dintre angajați se plâng că sărbătorile de iarnă i-au obosit atât de mult, încât nu și-au revenit nici până azi. Anul trecut, 40% dintre angajați și-au luat vacanță între Crăciun și Revelion, jumătate s-au mulțumit doar cu zilele libere de la stat, în timp ce un angajat din 10 a muncit non-stop.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Platformele de streaming au profitat și ele de cea mai tristă zi din an – ca să anunțe lista de seriale care revin cu un nou sezon anul acesta. Serialul sud-coreean „Squid Game” e pe listă – revine cu sezonul 2.

Americanii de la „Stranger Things” și „Emily in Paris” revin și ei pe Netflix. „The Crown” continuă cu sezonul 6 – asta după ce familia regală a fost în centrul atenției după documentarul și cartea lansate de prințului Harry, iar lista continuă.

Până o să ajungem să trăim în filmele altora, să ne bucurăm că următorul Blue Monday e abia peste un an.