- Dacă îți este foame după ce mănânci, este un semnal că ai consumat prea multe alimente bogate în zahăr.
- Dacă nu bei suficientă apă, este posibil să te simți flămând mai des.
- Cristian Mărgărit: Stresul și lipsa de somn pot contribui, de asemenea, la senzația continuă de foame.
Abia ai terminat de mâncat, dar parcă tot ți-e foame? Ei bine, află că noile cercetări ne arată că acest fapt
îți semnalează că ai mâncat prea multe alimente de un anumit tip.
Faptul că te apucă foamea, din nou, deși abia ai mâncat cu nici o oră în urmă, este un semnal că ai consumat prea multe alimente bogate în zahăr. Nu se întâmplă același lucru dacă ai consuma alimente bogate în fibre și proteine, ce au nevoie de mai mult timp pentru a fi digerate, scrie ScienceFocus.
De asemenea, în apariția senzației de foame, un rol major îl joacă și doi hormoni, leptina și grelina. Iar aici, cercetorii susțin că perioadele prelungite de dietă pot slăbi și mai mult răspunsul hormonului de sațietate, adică grelina.
Conform cercetărilor, somnul face o mare diferență în ceea ce privește senzația de foame. Un studiu suedez din 2022 a arătat că o singură noapte cu privare de somn a dus la niveluri mai scăzute de leptină și niveluri mai mari de grelină.
Care sunt alimentele care ne ajută să scăpăm de senzația de foame?
„În primul rând, trebuie să-i dăm organismului nostru toți nutrienții de care are nevoie, pentru că el atunci când simte lipsa unui nutrient va genera o senzație de foame. Mai rar, percepem pofte pentru un anumit aliment care conține acel nutrient. De exemplu, deficitul de magneziu ne dă poftă de dulce. Nu ne dă neapărat poftă de semințe de cânepă, semințe de dovleac sau de frunze verzi, alimente bogate în magneziu. Și atunci, pentru a începe ziua foarte bine, pentru a regla foarte bine hormonii sațietății este bine să începem cu proteine”, a explicat nutriționistul Cristian Mărgărit, la Aleph News.
Proteinele dau o sațietate foarte bună, se digeră lent, susțin masa musculară, nu ridică foarte mult glicemia și ajută foarte bine la stabilizarea ei pe toată durata zilei.
„Grăsimile sănătoase iarăși dau o senzație de sațietate foarte bună, dar mare atenție, pentru că grăsimile au 9 kcal pe gram și atunci va trebui să mâncăm o cantitate mică, așa cum ar fi două-trei lingurițe din anumite nuci sau semințe, la începutul mesei. Ele vor acționa în corp, iar în cam 20 de minute, senzația de sațietate, bazată de această dată pe colicist ajunge la creier și primim semnalul că am mâncat suficient”, a mai spus nutriționistul.
Poate fi stresul un factor?
Stresul este un factor major, iar lipsa de somn, de asemenea.
„Stresul psihologic, lipsa de timp, mâncatul în picioare al alimentelor ultraprocesate și bogate în potențiator de arome artificiale ne fac să mâncăm mai repede până la instalarea senzației de sațietate si atunci mâncăm mai mult decât am avea nevoie”, spune Cristian Mărgărit, nutriționist.
Masticația este cea care începe eliberarea nutrienților.
„Este foarte important să ne alocăm timp, nu doar pentru a cumpăra alimentele sănătoase, ci și pentru a găti și pentru a mânca aceste alimente sănătoase, pentru a mesteca suficient”.
Citește și: