De la politică la comerț. Elena Băsescu vinde măști de protecție

- Elena Băsescu a renunţat la politică, dar s-a apucat de comerţ
- În plină pandemie, fiica fostului preşedinte vinde măşti de protecţie atât pentru copii, cât şi pentru adulţi
- Pe site se mai găsesc şi rochiţe, iar modelul colecţiei este fetiţa ei
Epidemia i-a obligat pe mulţi români să se reprofileze profesional. Printre ei se numără şi fiica cea mică a fostului preşedinte Traian Băsescu.
După ce a renunţat la politică, Elena Băsescu s-a apucat de comerţ. Pentru a-i ajuta atât pe copii, cât şi pe adulţi să se ferească de virus, EBA a lansat o linie de măşti de protecţie. După cum le prezintă pe Facebook, măştile sunt reutilizabile pentru că sunt din bumbac şi au un dublu strat protector din tifon.
Pe lângă măşti, pe site mai găsim şi rochiţe, iar toate produsele sunt prezentate de cei trei copii ai Elenei Băsescu.
- Premieră în neuroștiință: Cercetătorii de la Stanford au integrat celule cerebrale uman în creierul unor șoareci. Româno-americanul Sergiu Pașca, cercetător principal al studiului
- Pericolele gândirii și cacofonia delirantă
- Macron îi invită pe toți liderii Europei la discursul Papei Leon al XIV-lea din Franța. Suveranul Pontif va livra un „mesaj crucial” despre pace și unitate
- Ucraina a lansat contraofensiva „Vivaldi” în regiunea Donețk. Florin Jipa: „Vom asista la o prelungire a războiului din această cauză”
- Barack Obama anunță moartea cățelușei sale Sunny, după 13 ani alături de familie: „Ne va lipsi enorm”