Numele „Europa” s-a crezut mult timp că provine din mitul lui Zeus și al prințesei Europa.
Denumirea poate proveni și din limba greacă, „eurys ops” însemnând „continent”.
Alți cercetători susțin că originea numelui Europei se găsește în semantica akkadiană.

Care este legenda Europei? Europa exista cu mult timp înainte ca geografii să înceapă să se certe dacă există șapte continente sau șase. Grecii antici împărțeau lumea în trei părți mari: Europa, Asia și Libia, ultima referindu-se la porțiunea nordică necunoscută din Africa. Acestea sunt diviziunile pe care le-a folosit Ptolemeu când a alcătuit harta lumii, în secolul II î.e.n. Deci, noțiunea de „Europa” este foarte veche.

De unde vine denumirea „Europa”?

Numele „Europa”, s-a crezut mult timp, că provine din mitologie, de la povestea lui Zeus și al prințesei feniciene Europa. Legenda spune că Zeus a văzut-o pe prințesă cum se scălda în apele mării. Impresionat de frumusețea sa, s-a transformat într-un taur alb. Prințesa feniciană s-a apropiat de taur și când a văzut cât este de blând, l-a încălecat. În acel moment, Zeus a rupt-o la fugă și astfel a răpit-o pe prințesă. A dus-o pe insula Creta, unde s-au iubit și au avut trei copii. Herodot, însă, nu credea că povestea prințesei feniciene are vreo legătură cu denumirea continentului, scriind în cartea a patra din istoriile sale că nimeni nu știe de unde vine acest nume.

Potrivit unei abordări lingvistice, unii savanți cred că numele are o origine descriptivă. Aceștia cred că la origine stă termenul grecesc „eurys”, care înseamnă „lat”, și „ops”, care înseamnă „față” sau „ochi”, și care au fost combinate pentru a descrie linia de coastă largă a Europei așa cum era văzută din perspectiva marinarilor greci. Alți savanți susțin că originea numelui „Europa” se găsește în limba semitică akkadiană, care era vorbită în Mesopotamia. Aceștia indică cuvântul akkadian „erebu”, care înseamnă „asfințit”, și spun că, din perspectivă mesopotamiană, soarele asfințea deasupra Europei.