• Întreaga populație locală de pinguini de pe o insulă australiană a fost ucisă de diavolii tasmanieni
  • Diavolii tasmanieni au fost duși acum 10 ani pe insula australiană, pentru protejarea speciei

Încercarea de a salva specia diavolilor tasmanieni, prin intruducerea unei populații reduse pe o mică insulă australiană, a avut consecințe catastrofale, scrie The Guardian.

Diavolii tasmanieni au ucis întreaga populație locală de pinguini, după ce în urmă cu 10 ani au fost duși pe insulă.

Insula Maria, care are 116 kilometri pătrați și care se află la est de Tasmania, găzduia peste 3.000 de perechi de pinguini mici, în urmă cu 10 ani. Numărul acestora a început să scadă după aducerea diavolilor tasmanieni, în 2012, ajungând ca în 2021 micii pinguini să dispară în totalitate de pe insulă, potrivit celei mai recente cercetări realizate de autorități.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Insula a fost aleasă pentru protejarea numărului de diavoli tasmanieni, urmând să ia naștere o populație izolată, pentru a fi ferită de boala foarte contagioasă care îmbolnăvește animalele de cancer.

CITEȘTE ȘI Diavolii tasmanieni au revenit în Australia continentală după 3.000 de ani de la extincția lor

Totuși, dispariția populației este o consecință tragică, dar nu surprinzătoare, spune medicul Eric Woehler, de la organizația Birdlife Tasmania: „De fiecare dată când oamenii au introdus, accidental sau în mod intenționat, mamifere pe insule oceanice, au obținut același rezultat… un impact catastrofal asupra unei sau mai multor specii de păsări. Dispariția a 3.000 de perechi de pinguini dintr-un parc național care ar fi trebuit să fie un refugiu pentru această specie este o lovitură puternică“.

28 de diavoli tasmanieni au fost duși pe insulă în 2012 și 2013, iar numărul lor crescuse la aproximativ 100 până în 2016.

Un raport din 2011 al autorităților tasmaniene previziona că introducerea mamiferelor carnivore va avea „un impact negativ asupra coloniilor mai multor specii de pe insula Maria, inclusiv pinguinii mici, din cauza caracterului de prădător al diavolului tasmanian“.