• Începând cu anul 2024, oamenii pot călători către Spațiu cu ajutorul unui balon.
  • Prețul unui astfel de bilet este de 50.000 de dolari pentru o singură persoană.
  • Interiorul capsulei este proiectat pentru a maximiza spațiul disponibil, astfel încât pasagerii să se poată deplasa, iar turbulențele unui zbor cu avionul să fie înlocuite de un legănat ușor.

Din 2024 poți călători în Spațiu cu balonul. S-au vândut deja 1.000 de bilete pentru acest tip de călătorie, iar cei care vor să aibă parte de o asemenea experiență inedită trebuie să plătească 50.000 de dolari de persoană. Călătoria va dura în jur de șase până la opt ore și va duce pasagerii la o altitudine de cel puțin 30.000 de metri, unde vor putea vedea curbura Pământului.

Pentru a atrage cât mai multă lume, start-up-ul intenționează să lanseze zboruri din cele mai spectaculoase locații din lume, precum Marele Canion sau piramidele din Egipt.

Compania de turism spațial World View a dezvăluit proiectele realizate de PriestmanGoode pentru o capsulă care, peste doi ani, va duce pasagerii la marginea atmosferei terestre sub un balon gigant. World View primește deja rezervări și plăți de avans pentru zborurile sale spațiale comerciale, care sunt programate să înceapă în 2024.

Recomandări

RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
ACUZAȚII LA HOLLYWOOD
BURNETT E EMISAR ÎN UK
NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT

Pasagerii vor avea acces la un ecran cu materiale educaționale, o consolă centrală și un suport pentru băuturi. Lumina de ambianță se va schimba pe tot parcursul zborului pentru o vizualizare optimă de la ferestre, a precizat World View, având, de asemenea, un telescop la bord.

„Atunci când am oferit varianta noastră de turism spațial, ceea ce am conceput a fost o abordare în jurul a ceea ce numim cele șapte minuni ale lumii, ediția stratosferică. Și sunt acele 7 locuri minunate, uimitoare de pe planeta noastră, unde poți experimenta contrastul. Deci, sunt locuri precum Marele Canion, unde poți sta pe marginea sa și poți vedea această minune masivă de pe planeta noastră. Și apoi câteva zile mai târziu să faci o excursie în stratosferă și să vezi cât de mic este Marele Canion în ansamblu”, a declarat Ryan Hartman, CEO World View.