• Românii nu sunt mai rasişti decât alţii, au mai degrabă o neîncredere foarte mare unii în ceilalţi şi o extind când vine vorba de străini
  • Efectele rasismului au ecou de-a lungul generațiilor
  • Daniel David, psiholog: „La un moment dat au ajuns prea departe discuţiile rasiale”

Românii nu sunt mai rasişti decât alţii, au mai degrabă o neîncredere foarte mare unii în ceilalţi şi o extind când vine vorba de străini, spune psihologul Daniel David. În plus, nu suntem educaţi şi nu prea ştim ce înseamnă rasismul, dar limbajul contează, iar acest lucru trebuie învăţat prima dată în familie, iar apoi în şcoli.

Daniel David, psiholog: „Conceptul de rasă a pornit de la ideea că poţi să faci anumite diferenţe, anumite categorii în specia umană pe baza unor atribute fizice. Şi nu numai că le-au fost atribuite într-o manieră proastă, au început să fie tratate după aceea categoriile în termeni de superioritate şi inferioritate.”

Efectele rasismului au ecou de-a lungul generațiilor.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Daniel David, psiholog: „Unii să ne amintim că au fost duşi în lagăre, au fost omorâţi. Alţii au fost discriminaţi zeci de ani neavând acces la job-uri bune, la salarii decente, la educaţie.”

Reversul medaliei stă în political corectness-ul dus la extrem.

Daniel David, psiholog: „La un moment dat au ajuns prea departe discuţiile rasiale. Astfel încât oamenii au gândit că pentru a corecta acea exagerare este nevoie de a merge într-o exagerare şi în cealaltă direcţie pentru a putea reduce lucrurile învăţate de zeci şi sute de ani.”