• Starul Die Hard, în vârstă de 67 de ani, a fost diagnosticat cu o afecțiune degenerativă a creierului la mai puțin de un an după ce s-a retras din actorie, suferind de afazie.
  • FTD afectează lobii creierului din spatele frunții, care se ocupă de comportament, rezolvarea problemelor, planificare și emoții
  • Starul de la Hollywood, în vârstă de 67 de ani, s-a retras din actorie la începutul acestui an, pe fondul luptei cu afazia.

Actorul american Bruce Willis suferă de demență frontotemporală, a anunțat familia acestuia în social media, conform BBC.

Într-un mesaj publicat pe Instagram, familia celebrului actor a transmis că este „o ușurare să avem, într-un final, un diagnostic clar” .

View this post on Instagram

A post shared by Emma Heming Willis (@emmahemingwillis)

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În primăvara lui 2022, Bruce Willis fusese diagnosticat cu afazie, o boală neurodegenerativă care provoacă probleme ale vorbirii. Boala a avansat, iar actorul a putut fi diagnosticat mai clar, a precizat familia.

Bruce Willis are 67 de ani și o carieră artistică extraordinară în spate, fiind cunoscut pentru o mulțime de roluri în filme de acțiune, cel mai celebru fiind cel din seria de filme Die Hard, în care l-a interpretat pe John McClane, începând din 1988 și până în 2013.

Bruce Willis a debutat ca actor în prima parte a anilor 1980, când a interpretat roluri secundare în mai multe filme, inclusiv în producţia „The Verdict” , regizată de Sidney Lumet.

Bruce Willis a fost nominalizat de cinci ori la Globul de Aur, câştigând un premiu pentru rolul din serialul „Moonlighting”, şi de trei ori la premiile Primetime Emmy, obţinând două trofee pentru rolurile din „Moonlighting” şi „Friends”.

A fost recompensat şi cu o stea pe Hollywood Walk of Fame în anul 2006.