• Finlanda este țara cu cei mai puțini oameni nefericiți din lume.
  • Specialiștii vorbesc de trei principii comune care ajută la promovarea fericirii.
  • Georgiana Iacob duce mai departe tradiția de șapte decenii a familiei.

Trei principii comune care ajută la promovarea fericirii. Un puternic simț al apartenenței la comunitate și al apropierii. Să faci fapte bune pentru alte persoane. Găsirea unui scop clar pentru sine. Nu există o „rețetă a fericirii” și poate că e mai bine așa.

Există, în schimb, trei moduri simple prin care oamenii pot căpăta un sentiment de împlinire, arată un psiholog din Finlanda, țara care este de șase ani cea mai fericită din lume. Printre cele trei principii comune de fericire se află cel de a găsi un scop pentru tine. Georgiana Iacob întărește această afirmație și duce mai departe tradiția familiei care are șapte decenii în spate.

Ce aduce fericirea?

„Scopul meu, care îmi aduce fericirea, este de a face experiențe unice și memorabile pentru clienții mei prin tradiția familiei mele. Prin a îmbrăca momente importante de viețile oamenilor în rochii care spun povești. Fiecare rochie este o ocazie de a împărtăși dragostea și dedicarea noastră”, a declarat Georgiana Iacob, pentru Aleph News.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Ce ți-ai propus să arăți prin evenimentul de ieri?

„Am sărbătorit cei patru ani de existență al salonului nostru. Am vrut să le oferim femeilor un moment de încredere și de a le face să înțeleagă că nu trebuie să ai 90-60-90 pentru a defila pe podium”, a adăugat aceasta.

Citește și: